Related Posts with Thumbnails

miercuri, 1 decembrie 2010

Melci de turta dulce

Pentru ca a sosit iarna si spiritul sarbatorilor ne bate la geam, am hotarat sa marchez acest eveniment cu un dulce specific acestor clipe, ce altceva decat turta dulce... si nu una obisnuita, ci sub forma de melcisori umpluti cu nuca. Ideea am preluat-o din revista Burda, Dulciuri de Craciun.

Pentru aluat., avem nevoie de:
275 g faina;
150 g miere de albine poliflora;
100 g unt;
1 lingurita bicarbonat;
1 lingurita coaja rasa de portocale sau de lamaie;
1/2 lingurita cuisoare macinate;
1/2 lingurita scortisoara macinata;
1/2 lingurita ghimbir macinat;

Pentru umplutura, avem nevoie de:
circa 100 g nuca macinata;
75 g zahar pudra;
coaja de portocale sau lamaie confiata, tocata marunt.

Se incalzeste mierea cu untul si apoi se lasa sa se racoreasca.
Se amesteca faina cu mirodeniile

si se framanta cu compozitia de miere si unt, la care se adauga si bicarbonatul stins in putin otet.

Fac o paranteza aici si spun ca eu am folosit in loc de cuisoare condimente de fin fiert la care am adaugat cateva cuisoare si 3-4 boabe de piper si pe care le-am macinat intr-o rasnita de cafea mai veche. Astfel am obtinut toate mirodeniile necesare unei turte dulci reusite.

Se acopera aluatul si se lasa la termeratura camerei pentru cateva ore (eu l-am lasat peste noapte).
Dupa timpul de repaos se intinde o foaie de aluat groasa de 4-5 mm. Aici eu m-am chinuit foarte mult, pentru ca aluatul este foarte sfaramicios, nu este legat, drept urmare se intinde mai greu.
Peste aluat se presara nuca macinata amestecata cu zaharul pudra si coaja de portocale.

Se taie aluatul in jumatate, pe lung si din fiecare foaie se ruleaza cate un rulou. In acest moment eram convinsa ca o sa am un mare esec in bucatarie pentru ca aluatul fiind foarte sfaramicios, dupa cum am mai spus, se ruleaza foarte greu. Eram convinsa ca reteta din revista este incompleta si ca mai trebuie 1 ou sau ceva care sa lege compozitia. M-am folosit insa de o folie alimentara transparenta si am reusit, in sfarsit, sa formez rulourile. Se taie fiecare rulou in felii de circa 1 cm grosime care se aseaza pe hartie de copt si se coc in cuptorul incins la 180o C pentru 10 minute.

Se scot din cuptor si se lasa sa se raceasca. In continuare reteta originala prevedea ca se incalzesc 5 linguri de miere cu 2 linguri de unt si 3 linguri de suc de portocale si cu aceste amestec se ung melcisorii, apoi se presara deasupra fulgi de migdale. Se servesc dupa ce se usuca.
Din lipsa de timp eu i-am pudrat doar cu zahar pudra.

3 comentarii:

  1. Ce bunatate!Si eu asociez turta dulce cu sarbatorile,dar nu prea stiu de ce!?Poate pastrezi o bucatica mica,mica si pentru noi.O zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Luminita, arata yummy...deja miroase a sarbatoare :D

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...