Related Posts with Thumbnails

joi, 12 august 2010

La multi ani, Dani! Tort de inghetata cu bezea...


Azi fiul meu cel mare, Dani, implineste 12 ani.
Nici nu stiu cum a trecut timpul, parca ieri era o mogaldeata dulce si dragalasa. Acum a crescut, nu peste mult timp va fi mai inalt decat mine. Are o personalitate foarte puternica, o minte stralucita dar si o comoditateee... de zile mari. Ce mai, Dandarelul meu are cate un pic din toate; cu alte cuvinte, un copil cu adevarat reusit (zice cioara...).

Tortul pentru el nu e gata; petrecerea, dansul si felicitarile vor avea loc abia sambata. Dar pentru ca nu puteam sa las sa treaca ziua asta fara sa fac macar un tortulet simbolic, am optat pentru tortul de inghetata de zmeura si ciocolata alba cu blat de bezea. Reteta am descoperit-o pe blogul Gabrielei si am incercat sa o redau si eu... din pacate nu mi-a reusit 100%, dar Gabi-Cara este o maestra, nu o poate copia oricine.
Pozele mele nu sunt chiar reusite, avand in vedere ca m-a prins seara cu tortul asta si nu am avut lumina buna. Si inca nu stiu sa exploatez la maximum camera foto; inca nu mi-am facut timp sa citesc manualul ala... Off! De-as avea doua vieti si tot nu as reusi sa fac tot ce mi-am propus...

Pentru acest tort am avut nevoie de urmatoarele ingrediente:
Blat de bezea
3 albusuri de ou;
175 g zahar tos;
o lingurita suc de lamaie;
un praf de sare.

Se bat albusurile cu praful de sare, zaharul si sucul de lamaie,

pana se intaresc bine de tot (Ken stie...)

Se coace blatul de bezea intr-o forma cu diametrul de 26 cm, tapetata cu hartie de copt, in cuptorul incins la 100 grade pentru minim 4 ore. Nici o grija, nu se arde daca aveti un cuptor electric bun. Blatul meu, dupa 4 ore era putin moale pe fund, asa ca l-am intors, i-am dezlipit hartia si l-am mai lasat o ora la cuptor.


Dupa ce este bine uscat, se lasa sa se raceasca si se unge cu 50 g ciocolata topita, pentru a-l sigila. Se umbla cu mare grija cu blatul de bezea, avand in vedere ca este casant.

Inghetata de zmeura si ciocolata
200 g zmeura;
75 g ciocolata alba;
5 galbenusuri;
125 ml lapte;
120 g zahar;
3 foi de gelatina;
400-500 ml frisca lichida.
 
Cele 3 foi de gelatina se lasa la hidratat pentru 10 minute in apa rece.

 
Intre timp, galbenusurile, zaharul si laptele se bat pe baie de aburi pana cand compozitia se incinge destul de bine (si se pasteurizeaza ouale crude) si incepe sa se ingroase.

Se ia compozitie de pe foc si dupa ce se mai racoreste putin de adauga in ea gelatina hidratata si se amesteca bine pentru a o dizolva.

Cat timp se raceste compozitia de oua, frisca se bate bat si se da la rece. Se topeste ciocolata alba pe baie de aburi iar din zmeura se face un piure. Eu am folosit pentru asta mini-blenderul din dotare, de care sunt realmente indragostita.

Se amesteca frisca batuta cu compozitia de oua iar crema care rezulta se imparte in doua: in prima jumatate se amesteca piureul de zmeura


iar in cea de-a doua, ciocolata alba topita.

Se tapeteaza un inel reglabil cu hartie de copt si se aseaza in jurul blatului de bezea sigilat cu ciocolata. Se toarna inghetata de ciocolata iar apoi inghetata de zmeura. Aici eu am dat gres, in sensul ca, in loc sa mi se aseze frumos cele doua straturi de inghetata, s-au scufundat unul in celalalt. Probabil ca mi-a iesit prea subtire compozitia sau trebuia sa o congelez putin inainte... nu stiu. Ceea ce conteaza este rezultatul final, care, in straturi sau inele, credeti-ma, este pe deplin satisfacator.

Se lasa compozitia la congelator cel putin 4 ore, Eu am lasat-o peste noapte.

Inainte de servire se scoate din congelator, se orneaza cu fructe de padure si fulgi de ciocolata.

Se tine cam o jumatate de ora la frigider sa se inmoaie usor. Se serveste cu cumpatare.

4 comentarii:

  1. La multi ani,Dani!Sa fii sanatosi!
    Abia astept tortul de la petrecere!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc mult, Mimi! Probleme mari cu tortul de la petrecere...

    RăspundețiȘtergere
  3. a iesit foarte tare oricum,primul strat trebuie,lasat la congelator,apoi se pune celalalt,ai un baietel minunat sa-ti aduca numai bucurii

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc, Doinitza! Deliciu, nu altceva...

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...